Home » D:News » Ce legătură există între meteoriţi, budism şi nazişti? Răspuns: Omul de Fier

Ce legătură există între meteoriţi, budism şi nazişti? Răspuns: Omul de Fier

Ce legătură există între meteoriţi, budism şi nazişti? Răspuns: Omul de Fier
Publicat: 27.09.2012
O descoperire la fel de spectaculoasă precum cele din filmele cu Indiana Jones a fost prezentată recent în jurnalul „Meteoritics and Planetary Science”: o statuetă de valoare inestimabilă, reprezentând un personaj din mitologia budistă. Statueta, descoperită în 1938 de o expediţie pornită de Germania nazistă, a fost sculptată dintr-un meteorit metalic.
Statueta are o vechime de 1.000 de ani; se crede că îl înfăţişează pe zeul Vaisravana, un personaj important al mitologiei budiste, asociat nordului, iar specialiştii cred că reprezintă, din punct de vedere stilistic, o combinaţie între tradiţia budistă şi cea a culturii pre-budiste Bon (din Tibet).

Statueta, cunoscută sub numele de Omul de Fier, având o înălţime de 24 cm şi cântărind 10 kg, a fost sculptată dintr-un fragment provenit din meteoritul Chinga, care a căzut pe Pământ în urmă cu cca. 15.000 de ani, în regiunea graniţei actuale dintre Mongolia şi Siberia. Chinga aparţine unei clase rare de meteoriţi, numiţi ataxite, alcătuiţi din fier cu un conţinut mare de nichel.

Se credea că primele fragmente ale meteoritului Chinga au fost găsite în 1913, de către căutătorii de aur din regiune, dar descoperirea statuetei vechi de un mileniu indică faptul că acest fragment, din care a fost cioplită, a fost colectat cu multe secole înainte.

Piesa a fost descoperită în 1938, de către o expediţie germană condusă de renumitul zoolog Ernst Schäfer; expediţia a fost sprijinită de Heinrich Himmler, şeful SS din Germania nazistă, şi se crede că din rândurile expediţiei făceau parte membri ai SS. Schäfer a susţinut ulterior că a acceptat implicarea SS pentru a obţine astfel sprijin pentru cercetările sale de zoologie şi antropologie în Tibet, dar istoricii cred că implicarea lui Himmler s-a bazat pe credinţa acestuia că originile rasei ariene (pe care ideologia nazistă a timpului o proclama o „rasă superioară” din care se trăgeau germanii) ar putea fi găsite în Tibet.

Nu se cunosc amănunte despre felul în care a fost descoperită statueta, dar se crede că svastica sculptată pe ea ar fi atras atenţia germanilor nazişti din cadrul expediţiei, determinându-i să o aducă în Germania. (Svastica este un simbol străvechi, cunoscut de milenii, datând încă din vremea vechilor civilizaţii din Valea Indului; este prezent în tradiţiile mai multor culturi asiatice şi a fost adoptată de partidul nazist din Germania în anul 1920, ca simbol al „rasei ariene”).

Ajunsă la München, statueta a fost inclusă într-o colecţie particulară şi a fost scoasă la licitaţie în 2007, ceea ce a dat oamenilor de ştiinţă posibilitatea de a o studia.

Dr. Elmar Buchner, de la Universitatea din Stuttgart, consideră că statueta ar aparţine culturii Bon şi ar data din secolul al XI-lea. Este singurul exemplu cunoscut de figură umană sculptată dintr-un meteorit.

Sursa: Mail Online

Credit foto: Elmar Buchner

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria